Porți pentrru dezinfectare / decontaminare
Pentru interior sau exterior, de mici sau de mari dimensiuni, porțile pentru decontaminare sunt o adevărată necesitate în cadrul unor spații care impun reguli stricte de igienă și protecție, ori care au parte zilnic de un trafic intens de persoane. Aceste dispozitive au menirea să asigure un cadru optim de funcționare a instituției în cauză, poziționându-se la intrare și eliminând mare parte din riscul de contaminare determinat de bacteriile și virușii purtați pe haine, încălțăminte sau piele. Aceste sisteme de dezinfecție sunt ideal pentru a fi utilizate în cadrul unor instituții publice care se adresează publicului larg; hoteluri, restaurante, aeroporturi, fabrici, spitale, farmacii, depozite, etc.
Principiul de funcționare al porților de dezinfecție este simplu și eficient. O arcadă de dimensiuni mari realizată din două arcuri distincte, din materiale rezistente, sunt prevăzute cu duze speciale prin care se pulverizează soluție dezinfectantă. Declanșarea sistemului se face la momentul detectării piciorului de către un senzor poziționat strategic și se realizează foarte rapid, astfel încât sa nu creeze disconfort. Viteza de propulsie, dar și dimensiunile foarte reduse ale picăturilor de dezinfectant sunt aspectele datorită căreia nici pielea și nici hainele persoanei expuse la acest proces nu vor fi umede după. Altfel spus, este un proces foarte rapid, non-invaziv, cu un grad ridicat de eficiență.
Gama de produse Uniclean se bazează pe dispozitive marca Idrobase un brand consacrat în ceea ce privește această categorie de articole destinate proceselor de dezinfectare și decontaminare. Accentul cade pe calitate și performanță, ceea ce înseamnă că fiecare achiziție va purta un etalon al eficienței la nivel înalt. Cu alte cuvinte, alegând să cumperi de la Uniclean, ai garanția unui proces al cărei reușită atinge cote de până la 99,9%, fapt ce asigură un mediu sigur pentru fiecare persoană care îl vizitează.
Și din punct de vedere al durabilității, porțile pentru dezinfecție de la Idrobase impresionează. Este o investiție sigură pe care te vei putea baza ani la rând. Pot fi amplasate cu succes la intrarea în orice incintă, fără să împiedice deplasarea fluidă a persoanelor. Eficiența este garantată la fiecare declanșare, chiar și în momente de mare aglomerație. Cadrul compact permite poziționarea direct pe forma ușii intrării, pentru a fi insesizabil, dar să poată acționa fără probleme.
Fiecare detaliu este gândit în așa fel încât un astfel de dispozitiv să poată fi utilizat în orice spațiu fără să cauzeze niciun fel de disconfort. Selecția Uniclean de astfel de produse este realizată cu mare atenție pentru a satisface o gamă vastă de cerințe stricte, dar necesare.
Cere oferta pentru porțile de decontaminare
Cumpără porți de calitate superioară din oferta Uniclean și bucură-te de prețuri avantajoase, ajustate după cerințele și așteptările tale. Analizează fiecare model disponibil și trimite-ne o solicitare cu privire la cel dorit, iar noi vom calcula, în funcție de accesoriile și funcțiile din dotare, un cost final transparent. În plus, pentru a avea garanția unei alegeri ideale, poți accesa oricând serviciul nostru gratuit de consultanță de specialitate, pentru a primi ghidarea de care ai nevoie printre nenumăratele opțiuni pe care le ai la dispoziție.
După presiunea de lucru:
După debit apă:
După culoare:
După diametru:
După tipul de aplicare:
După motorizare:
După domeniul de utilizare:
După volumul de dozaj:
După modul de utilizare:
După sursa de alimentare:
După pH:
După puterea electrică:
După nr pompe:
După tip soluție:
După locul de curățat:
După amplsare:
După mod acționare:
După mod aplicare:
După mod acțiune:
După tip:
După suprafața de aplicare:
După dimensiune:
După volumul de abur:
După clasa de siguranță:
După lungime:
După lățime curățare:
După material:
După formă:
După dotare:
După capacitate: produs
După lățime de lucru:
După producția de abur:
După numărul de perii:
După material suporți:
După sursă alimentare:
După suprafața de curățare:
După clasa de praf:
După opțiuni:
După mărime:
După opțiune reglare:
După tip perii:
După tip vehicul:
Dupa diametrul orificiului de pulverizare
După mod utilizare:
După nr. de posturi de spălare:
După zona de aspirare:
După zona de aplicare:
După volum:
După cauciuc:
Dupa debit de apa
Dupa domeniul de lucru
După înălțimea maximă atinsă:
Dupa filetul de fixare
Dupa unghi
Dupa actionare
După volumul de colectare:
Dupa forma de inchidere
Dupa material component
Dupa lungimea furtunului
Dupa materialul component
Dupa mediul de lucru
Dupa modul de actionare
Dupa modul de reglare
Dupa modul de rulare
Dupa nr de duze
Dupa numarul de cai
Dupa pozitia filetului: produs
Dupa presiune
Dupa presiune de lucru
Dupa presiunea maxima de lucru
Dupa scopul de utilizare
Dupa temperature de lucru
Dupa unghiul de lucru
Dupa unghiul de rotire
-
Poarta pentru dezinfectarea persoanelor – Rezervor 50L – Putere 200W (220v-50Hz) – Adi Blu – Idrobase
Poarta pentru dezinfectarea persoanelor – Ideala pentru caile de acces in institutiile publice, hoteluri, restaurante, cafenele, spitale, spatii de preparare a alimentelor, fabrici, etc.
-
Poarta pentru dezinfectarea persoanelor – Rezervor 50L – Putere 200W (230v-50Hz) – Idrobase
Poarta pentru dezinfectarea persoanelor sub forma de arc, dotata cu duze laterale pentru pulverizare de dezinfectant in timp ce persoanele pasesc.
-
Poarta de dezinfectie pentru tiruri – Pompa 100bari cu debit de 21/l min – Idrobase
Poarta de dezinfectie sistem modular de dezinfectie pentru tiruri si camioane care previne raspandirea virusilor si bacteriilor.
-
Poarta de dezinfectie rutiera Ida3 – Presiune 8 bari, debit 20l/min – Idrobase
Poarta de dezinfectie – sistem modular de dezinfectie pentru vehicule si sasiu, pentru a preveni raspandirea virusilor.